După „Mărţişor”, „Babe” şi „Moşi”, când
calendaristic deja am păşit în anotimpul primăverii deşi luna martie se dovedeşte
a fi destul de capricioasă, ne-am apropiat de momentul echinocţiului de primăvară, ce a marcat
începutul primăverii astronomice. El s-a produs în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia a revenit
la valoarea de zero grade.
Un alt eveniment important pentru noi
bibliotecarii din judeţul Galaţi şi unde am avut plăcerea de a fi invitată pe
20 martie 2013, a fost - Conferinţa
oficială de lansare a proiectului Biblioteca Judeţeană “V.A. Urechia” – Centru
de excelenţă care oferă servicii pentru adulţi cu vârsta cuprinsă între 41-60
de ani. Cu această ocazie a fost inaugurat noul serviciu “40+ Activ,
informat, valoros!” şi spaţiul pentru adulţi de către d-l director al bibliotecii
judeţene, prof. dr. Zanfir Ilie, împreună cu d-l Paul Andre-Baran, directorul
pentru România al programului Biblionet/Irex, dr. Nicolae Bacalbaşa, preşedintele
Consiliului Judeţean Galaţi şi dr. Gh. Bugeac – şeful Comisiei de cultură a
Consiliului Local Galaţi.
Proiectul se va
derula în perioada aprilie – iulie 2013, se vor realiza sesiuni şi ateliere pe
diferite domenii: competenţe IT, informare, abilităţi practice.
Dacă sunteţi interesaţi despre cum căutăm informaţii pe internet, cum organizăm un eveniment, cum avem grijă de sănătatea noastră şi cum măncăm cât mai sănătos; dacă doreşti să înveţi de la un specialist în make-up cum să te aranjezi, cum să fii încântătoare, să înveţi să confecţionezi bijuterii, să-ţi dezvolţi creativitatea; dacă doreşti să discuţi liber şi să primeşti sfaturi de la un specialist în legătură cu adolescenţii care par să nu mai ţină cont de nici o regulă, Biblioteca V.A.Urechia vă aşteaptă!