sâmbătă, 27 martie 2021

Ziua poeziei

 

         21 martie - Ziua Internațională a Poeziei, zi declarată de UNESCO începând din anul 1999.

       Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

     Biblioteca Comunală Independenţa a sărbătorit ziua poeziei, luni, 22 martie, alături de elevii clasei a IV-a  de la Școala Gimnazială nr.1 din Independenţa, p.î.p.Elena Costin.

 

Am vorbit despre poezii și poeți, le-am povestit despre Tristan Tzara și după rețeta lui am realizat poeziile.

Am respectat rețeta lui Tristan Tzara:

”Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.”

Tristan Tzara
(16 aprilie 1896 – 25 decembrie 1963)
Ca să faceţi un poem dadaist

Am dat frâu liber imaginației, am decupat din ziare şi reviste cuvinte, apoi le-am amestecat şi am construit poeme dadaiste. La final am citit poemele realizate și astfel am sărbătorit această zi într-un mod creativ.